Text: Vasile Țelea, Foto: Mihai Petre
ANDREESCU-HARET, Maria Virginia - prima femeie arhitect din România
(n. 21.06.1894, Bucureşti - m. 6.05.1962, Bucureşti)
Studii:
După absolvirea Liceului „Mihai Viteazul” din Bucureşti, intră prima la Școala Superioară de Arhitectură, în 1912, fiind pe parcursul anilor de studii o studentă strălucită. În timpul Primului Război Mondial a activat ca soră de caritate, terminându-şi studiile în 1919, având ca temă la proiectul de diplomă o „Academie de Arte Frumoase”. A obţinut nota maximă, proiectul său fiind distins cu premiul Ministerului Educaţiei şi Învăţământului. A devenit astfel prima femeie arhitect din România.
Concomitent, a urmat şi cursurile Şcolii de Arte Frumoase din Bucureşti, unde l-a avut ca profesor pe pictorul Ipolit Strâmbu. Încă de la începutul carierei s-a afirmat cu deosebit talent şi sensibilitate printr-o serie de desene, acuarele şi picturi în ulei, cu diferite tematici. Astfel, în 1920 a avut o expoziţie cu 66 de acuarele executate după monumente din ţară, 28 de lucrări fiind achiziţionate de Comisia Monumentelor Istorice.
Studii de specializare la Roma timp de doi ani, unde ia parte la cercetări arheologice. Nepoată de frate a pictorului Ion Andreescu, căsătorită, din 1928, cu inginerul Spiru I. Haret (1872-1970), nepot de soră al savantului Spiru C. Haret (1851-1912). Au avut un fiu, pe ing. Radu Haret.
Funcţii:
A lucrat pentru Comisia Monumentelor Istorice între 1918-1921, apoi pentru Ministerul Învăţământului Public între 1921 şi 1947. Cel mai înalt grad atins în minister a fost cel de inspector general în arhitectură. După 1947 până în 1951 a avut o colaborare cu A.G.I.R.
În activitatea sa, a făcut parte din toate organizaţiile profesionale ale arhitecţilor din România a participat la Congresele Internaţionale ale Arhitecţilor ţinute la Roma (1935), Paris (1937), Bruxelles, Moscova şi Berlin.
Lucrări în Bucureşti:
Şi-a început activitatea la Societatea „Construcţia Modernă”, unde a avut ocazia să colaboreze cu Jean Pompilian la realizarea imobilului de locuinţe din str. Frumoasă, nr. 50-56, colţ cu Calea Victoriei (1922).
Angajată între 1921-1947 la Ministerul Învăţământului Public, a parcurs o varietate de programe arhitecturale, îndeosebi construcţii şcolare (peste 40). Dintre acestea pot fi desprinse:
- Liceul „Gh. Şincai” – aripa de pe Calea Şerban Vodă, Bucureşti (1924);
- Liceul „Dimitrie Cantemir”, str. Viitorului nr. 60/Bd. Dacia, București (1926);
- Școala comercială din str. Traian, București, suprapunere 2 etaje şi amenajare interioară, sală de festivităţi (1933);
- Facultatea de Medicină din București – centrala termică, castelul de apă, muzeul de anatomie/ Centrul de Cercetări Antropologice;
- Școala Primară din Socola, Iași (1925);
- Liceul de Fete din Focșani (1933);
- Liceul de fete „Domniţa Rucsandra” din Botoșani, adăugiri şi amenajări diverse;
- Școala normală de fete din Bârlad cu internat şi sală de gimnastică şi anexe (1931);
- Școala de Meserii din Ploiești, adăugiri şi amenajări;
- alte edificii şcolare în Pitești, Tecuci, Cluj-Napoca, Făgăraș, proiecte tip de Școală Primară cu 2, 3, 4 şi 7 clase, în diferite variante, cu şi fără sală de gimnastică şi locuinţă pentru Director, care s-au executat pe tot cuprinsul ţării.
Dintre celelalte programe realizate, se pot aminti:
Lucrări în Bucureşti:
- Palatul Societăţii „Tinerimea Română” din str. Johann Gutenberg nr. 19/ Bd. Schitu Măgureanu cu o sală de spectacol la etajul 1, Bucureşti (realizată în colaborare cu arh. Jean Pompilian; 1924 - punerea pietrei de temelie; inaugurarea a avut loc în 1935);
- blocul Societăţii Locuinţelor Eftine din Piaţa Rosetti colţ cu Hristo Botev nr. 1, Bucureşti (1926; colaborare cu arh. Jean Pompilian);
- imobile cu mai multe apartamente în str. Bibicescu (1929) şi în str. Icoanei nr. 40 (1924).
- Biserica Sf. Treime Ghencea, Calea 13 Septembrie, București (1927-1934);
Locuinţe individuale realizate în Bucureşti:
- Intrarea Spătarului nr. 5 şi 8 (locuinţa proprie) (1926);
- str. Roma, nr. 54-56 (1925);
- str. Dr. Obedenaru nr. 16 (1928);
- str. Dr. Obedenaru nr. 6 şi 6A (1930);
- str. Th. Burada, nr. 2-10 (1929);
- str. Paris nr. 43 (1923);
- str. Berzei, nr. 22 (1933);
- Casa dr. N. Lupu - Bd. Dacia nr. 95 (fost 41) (1929);
- str. Dr. Lister nr. 31 (1930);
- str. Dr. L. Pasteur nr. 41 (1930);
- str. Madrid nr. 5B;
- str. Washington nr. 30;
- str. Petru Rareș nr. 17-21 (1926);
- locuinţa familiei Haret, unde arhitecta a locuit timp de 28 de ani - Bd. Lascăr Catargiu nr. 14 (1930);
- casa Panait Mazilu în str. Popa Savu nr. 76 (1935);
- str. Dr. Theohari nr. 17 (1935);
- Vila prof. Perianu - Bd. Eroilor nr. 18 (1932);
- str. Al. Philippide nr. 15 (1928);
- Intrarea Bitoliei nr. 11 (1936);
- str. Jean Texier nr. 7 (1942);
- str. Veronica Micle nr. 27 (1937);
- str. E. Porumbaru nr. 24 (1935).
Alte clădiri edificate în ţară:
- Teatrul-Cinema-Cazino din Govora (1928)
- Vila Bârloiu pe Bd. Castanilor din Târgoviște (1932);
- Casa Lucia şi dr. G. Mândrescu din str. Republicii nr. 28 (fostă Lahovary) din Giurgiu (1934);
- vilă pe str. Furnica nr. 71 din Sinaia (1937);
- Staţia Meteorologică şi Pavilion birouri la Băneasa.
O componentă esenţială a carierei sale a fost formarea tinerelor arhitecte în instituţii de învăţământ şi realizarea de proiecte şcolare tip 2 clase, 3 clase, şcoli şi locuinţe. A făcut parte din comisiile permanente ale Învăţământului Tehnic, a lucrat la Casa Școalelor şi ca profesor în şcolile tehnice ale Ministerului de Construcţii. A realizat numeroase lucrări de artă grafică, existând şi astăzi desene, acuarele, tablouri create de ea.
Din punct de vedere stilistic, lucrările executate până în deceniul 4 al secolului XX s-au raliat căutărilor către o arhitectură cu specific naţional. Începând din deceniul 4 se remarcă o apropiere de tendinţele arhitecturii moderne ce se impunea în epocă.
Publicaţii:
Lucrând la Comisia Monumentelor Istorice între 1918-1921, sub îndrumarea arh. Nicolae Ghika-Budești, a desfăşurat activitate de cercetare a monumentelor naţionale fiind colaboratoarea acestuia la redactarea amplei lucrări Evoluţia arhitecturii în Muntenia şi Oltenia (1930). A publicat articole în revistele Arhitectura (nr. 12/1938, pp. 5-12), Artele Frumoase. În ultimii ani ai vieţii a elaborat monografia: Istoricul clădirii Teatrului Naţional din București (1959). De-a lungul timpului a mai colaborat cu editurile Tehnică (documentarea pentru cele trei volume ale Manualului arhitectului proiectant publicat de arh. Radu Gheorghe şi arh. Traian Chiţulescu în 1954-1958) şi Arta.
Concursuri:
O aripă nouă la Ministerul Domeniilor din București - locul II; Primărie, Băi şi Cinema - Făgăraș - locul I; internat pentru Școala de Meserii din satul Năsăud - locul II; concurs de timbre pentru direcţia unei fabrici – premiul I.
Edificatoare pentru întreaga sa activitate este caracterizarea făcută arhitectei Virginia Andreescu-Haret de către arh. Gheorghe Simotta: „Orizont ştiinţific larg, dominat de raţiune, s-a bucurat de stima colegilor de breaslă, faţă de care a avut sentimente reciproce. Constructorii care au executat numeroasele ei lucrări au apreciat felul cum au fost conduşi, arătându-i gratitudinea şi respectul lor. Spirit energic, întreprinzător şi generos, a fost şi a rămas optimistă chiar în faţa loviturilor, de care soarta n-a cruţat-o.”
Bibliografie
Constantin, Paul, Dicţionar universal al arhitecţilor, Editura Ştiinţifică si Enciclopedică, Bucureşti, 1986, p. 145.
Ţelea, Vasile, Arhitectura secolului 20, Editura Capitel, 2006, vol I, pp. 18-19.
(Surse: B.A.R. mss., fond Spiru C. Haret, ing. Radu Haret, fişa Arhiva U.A.R, revista Arhitectura nr. 5/1976, pp. 33-41)
http://virginiaharet.blogspot.ro/
Rădulescu, Mihai Sorin, Elita liberală românească 1866-1900, Ed. All, 1998, p. 79
