Text: Aurel Ionescu, Fotografii: Titel Dragomir
Profesor dr. Victor Babeş - Fragment din lucrarea „Străzi din Bucureşti şi numele lor – Personalităţi ale Bisericii, Medici şi farmacişti” de Aurel Ionescu, apărută la Editura Vremea în 2014.
Istoricul de arteră
Există în Bucureşti o stradă şi o piaţă care poartă numele lui Victor Babeș, amândouă situate în sectorul 5, în cartierul Cotroceni. Strada, aflată inițial în nou creata parcelare Principesa Elena, a primit acest nume la 21 decembrie 1927. Piaţa a fost numită la sfârşitul secolului al XIX-lea piața Gării Centrale după construcţia propusă a se ridica aici, dar care nu s-a realizat niciodată. Apare cu acest nume din 1954. Este cunoscută şi ca piaţa Sf. Elefterie, datorită bisericii care se află în partea de sud a ei.
O altă arteră, actualul bulevard Eroii Sanitari, a purtat numele lui Victor Babeș între 1956 și 1958. Există un memoriu din 16 septembrie 1954 al acad. Constantin I. Parhon „pentru repararea unei nedreptăţi comise de regimurile trecute faţă de memoria lui Victor Babeş”, adresat preşedintelui Marii Adunări Naţionale, dr. Petru Groza. Arătând că strada care purta atunci (ca şi acum) numele lui Victor Babeş este una „oarecare, pierdută în noianul acelora purtând numele unor medici mai puţin cunoscuţi (…), aşa după cum a găsit de cuviinţă să-i cinstească memoria regimul trecut al boierilor şi moşierilor din ţara noastră”, acad. C. I. Parhon propunea, printre altele, ca piaţa Sf. Elefterie şi bd. Ardealului să poarte numele lui Victor Babeş. Dacă piaţa şi-a schimbat numele foarte repede, bd. Ardealului a mai avut de aşteptat doi ani, iar schimbarea dorită de academicianul Parhon a fost cât se poate de efemeră. După decesul lui Petru Groza, la începutul lui 1958, cea mai potrivită arteră din Bucureşti care să-i poarte numele a fost tocmai bulevardul care cinstea memoria marelui savant Victor Babeş. În apropiere continuă să existe strada aceea „oarecare”, purtând numele lui din 1927.
Informaţii biografice
Victor Babeş (28 iulie 1854, Viena – 19 octombrie 1926, Bucureşti), medic şi bacteriolog. Părinţii săi au fost Sophia (n. Goldscheider, dintr-o familie vieneză înstărită) şi Vincenţiu Babeş, cărturar patriot şi om politic din Banat, stabilit la Viena, unul dintre fondatorii Partidului Naţional Român şi ai Academiei Române.
Studii de medicină la Budapesta şi Viena, doctor în medicină la Viena (1878). A efectuat stagii de specializare la Paris, în laboratorul lui Louis Pasteur şi la Berlin, în laboratoarele lui Rudolf Virchow şi Robert Koch. Coautor în 1885, împreună cu savantul André-Victor Cornil, al primului tratat complet de bacteriologie din lume.
Profesor de histopatologie (1885-1887) la Facultatea de Medicină din Budapesta, profesor de anatomie patologică şi bacteriologie la Facultatea de Medicină din Bucureşti (1887-1926) şi la Universitatea din Cluj.
În 1887 a pus bazele Institutului de Patologie şi Bacteriologie din Bucureşti, primul institut de cercetări ştiinţifice din România, care îi poartă numele din 1925.
A fost al doilea medic din lume, după Louis Pasteur, care a studiat şi a tratat turbarea. A introdus vaccinarea antirabică în ţara noastră în 1888, a inventat metoda de imunizare antirabică prin asocierea vaccinului cu serul antirabic. Este considerat părintele seroterapiei (1895) şi creatorul şcolii româneşti de morfopatologie şi microbiologie. A avut contribuţii de renume mondial în cercetarea difteriei, leprei, tuberculozei, pelagrei şi a febrei tifoide. A descoperit peste 50 de germeni patogeni necunoscuţi şi a preconizat metode noi de colorare a bacteriilor şi a ciupercilor. A pus în evidenţă antagonismele microbiene, situându-se printre precursorii ideilor moderne asupra antibioticelor. O clasă de paraziţi (babesii) şi o maladie asociată (babesioza) îi poartă numele.
În perioada ocupaţiei germane a Bucureştiului (1916-1918), preocupat de activitatea profesională, a preferat să rămână în capitală. În pofida dificultăţilor, s-a ocupat cu succes de stingerea epidemiei de variolă şi a focarelor de tifos şi holeră, ţinând în acelaşi timp şi comunicări ştiinţifice la Academia Română.
În august 1919 a fost numit profesor titular de anatomie şi histologie patologică şi microbiologie la nou înfiinţata Universitate din Cluj, unde a lucrat numai un semestru.
Autor a peste 1300 de lucrări ştiinţifice publicate în ţară şi străinătate. Membru corespondent (1889) şi membru titular (1893) al Academiei Române. Consacrat dinainte de Primul Război Mondial ca o personalitate de prim rang a ştiinţei medicale româneşti, a fost m (c) al Academiei de Medicină din Paris, triplu laureat al Academiei de Ştiinţe din Paris şi distins cu numeroase ordine şi medalii, inclusiv cu ordinul Legiunea de Onoare în grad de cavaler.
În 1924 a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru medicină şi fiziologie.
Mormântul savantului, aflat iniţial în curtea institutului pe care îl fondase şi condusese aproape patruzeci de ani, se află acum pe terenul vecin al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie „Cantacuzino”. În curtea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Patologiei și Științelor Biomedicale „Victor Babeş” se află un bust din bronz al său, opera sculptorului Corneliu Medrea, iar un bust din piatră (autor Max Kremser) se află în curtea Facultăţii de Medicină din Bucureşti.
În 1945 Universitatea din Cluj a primit numele său, iar în 1959 a devenit Universitatea „Babeş-Bolyai”. Numele lui îl poartă azi şi Spitalul Clinic de boli infecţioase şi tropicale din Bucureşti.
În 1956 s-a inaugurat la Bucureşti Muzeul „Profesor dr. Victor Babeş” în fosta casă a fiului său, Mircea Babeş, din str. Andrei Mureşanu, nr. 14A, sectorul 1.
