Da, Bucureştiul este oraşul speranţei pentru foarte mulţi dintre locuitorii României.
Pentru un bucureştean get-beget pare ciudat să se gândească că cineva râvneşte la oraşul lui, pare ciudat că există cineva care vede oraşul ca pe o Americă sau ca pe un El Dorado.
Mulţi studenţi, după terminarea facultăţii, rămân în Bucureşti. Pentru cei mai mulţi dintre ei, oraşul este locul în care se pot realiza personal sau profesional, pentru alţii este numai o haltă în viaţă, în drumul spre “dincolo”.
Astfel ajung să îl iubească mai mult decât locuitorii lui cu vechime, îl iubesc şi îi spun cu mândrie “acasă”, sunt mult mai activi cultural şi nu numai. Au o curiozitate copilaroasă faţă de oraş, sunt în continuă mişcare şi căutare, îl descoperă şi îl apreciază aşa cum trebuie. Sunt sângele proaspăt de care avem nevoie să înviorăm degenerarea datorată blazării, resemnării şi indiferenţei.
Haideţi, să ne bucurăm că auzim prin oraş vorbindu-se moldoveneşte, olteneşte, ardeleneşte! Și noi sau strămoşii noştri am fost cândva la prima generaţie de bucureşteni.
