De dr. Oana Marinache
Amintiri consemnate de istoric dr. Raluca Tănăsescu, nepoata Nușei Popescu Tănăsescu
Începe cu Ioan Popescu, căruia i se spunea în familie ”Jak” deoarece își făcuse studiile militare în Franța la prestigioasa Academie Saint-Cyr. Această fotografie este făcută în primăvara anului 1915 la aniversarea a 2 ani de căsătorie. La această dată ei puteau fi considerați o familie de bucureșteni, deși tânărul ofițer “Jak”Popescu era fiul preotului Ștefan Popescu din comuna Nicolești, județul Râmnicul Sărat.
Despre soția sa, Florica Popescu, se știe că era născută și crescută în București, deși familia sa se trăgea, se pare, tot de prin părțile Moldovei. În casa bunicilor săi din Focșani, se aminteste cu mândrie în familie, că s-ar fi întâlnit cei mai importanți oameni politici ai vremii pentru a discuta aprinsa problemă a Unirii Principatelor din 1859.
Florica Popescu era o persoană destul de emancipată pentru vremea sa, fiind de profesie medic pediatru. A continuat să își exercite profesia și după căsătorie până când unica ei fiica, Marilena (Nușa) s-a îmbolnăvit în urma contactului cu microbii proveniți din spitalul în care lucra mama. Cu această ocazie ar fi decis tânăra doamnă doctor să își încheie cariera medicală de teama afecțiunilor posibile la care și-ar fi putut expune membrii propriei familii. A murit relativ tânăra, de o incurabilă boală de ficat, când fiica ei avea doar 15 ani.
Despre domnul colonel (ulterior general) ”Jak” Popescu se poate spune că, pe lângă o prestigioasă carieră militară, a avut și o scurtă incursiune în viața politică românească interbelică. În perioada anilor 1941-1942 el a ocupat funcția de ministru-adjunct de interne, participând activ la represiunea rebeliunii legionare din ianuarie 1941. A murit în condiții suspecte, la puțin timp după acesta, motiv pentru care în familie a rămas legenda conspirativă potrivit căreia un grup legionar ar fi fost responsabil de moartea sa prematură.
Rămasă orfană la nici 19 ani, tânăra Marilena (Nușa) Popescu este nevoită să își abandoneze în anul 3 studiile de medicină pentru a se putea îngriji de bunica bolnavă de Altzheimer și pentru a putea să păstreze în proprietate frumosul imobil din strada Romana nr. 61 despre care va fi vorba în continuare.
La 21 de ani Marilena (Nușa) Popescu se căsătorește cu tânărul locotenent de geniu Nicolae V. Tănăsescu. Cei doi vor avea un singur baiat, pe nume Nicolae Alexandru Tănăsescu.
Imobilul familiei Popescu în stil Art Deco de arh. Ernest Doneaud
În 1934 familia Popescu cu adresa în blvd.Cotroceni nr. 12 comandă un imobil arhitectului român de origine franceză, Ernest Doneaud (1879-1959), școlit la Paris. Acesta este cunoscut mai ales pentru o primă etapă în care construcțiile sale sunt eclectice: vila Dănescu (1912) din Intr.Ioanid nr. 4 și vila Deșliu din blvd.Dacia 54 (1912), interioarele Cercul Militar (1912-1923), vila pe fostul blvd. Colțea nr. 33 (1913), vila Ghica pe str. Dianei, alte reședințe în Parcul Filipescu-Bonaparte ce datează din perioada interbelică.
În stil Art Deco arh. Doneaud a proiectat: Societatea Română de Filosofie și reședința Constantin Rădulescu-Motru din blvd.Ferdinand nr. 47, Hotel Lido (1934) pe blvd.Magheru , Hotel Palace din str.Constantin Mille nr. 18 (1940).
Mai amintim vila în stil național ce adăpostește astăzi AnnArt Gallery din str.Mahatma Gandhi nr. 1, proiectată de Doneaud și realizată între 1930-1932.
Revenind la imobilul Popescu de pe fosta str.Romană nr.61, acesta este compus din demisol, parter și etaj, proiectul Doneaud datând din 1934-1935. Antreprenorul a fost de origine italiană, pe nume Gio Batta Binatti și se pare că a folosit cărămida unei case mai vechi ce ocupa anterior latura din dreapta a lotului. Suprafața construită este de 172 m.p. la nivelul demisolului și 231 m.p. la cele două nivele, terasa parterului dând spre o mică grădină.
Demisolul a fost conceput pentru a adăposti camerele ordonanței și personalului casei Popescu, având acces separat. Familia Popescu a locuit la parter, etajul fiind închiriat în toate timpurile. În stânga intrării se află biroul stăpânului casei, separat de restul parterului.
Imobilul prezintă decorație originară în stil Art Deco. Parterul este dominat de cele două spații de primire: de recepție și sufrageria. Cel de recepție se continuă cu o loggie închisă semirotundă ce fusese concepută ca o seră de iarnă, fiind despărțit de restul încăperii prin două coloane. La nivelul colțurilor se pot observa stâlpi canelați adosați, iar tavanul este ”vălurit” având scafe cu mici neoane similare celor originare.
Se pare că fiecare cameră a fost decorată cu o sobă somptuoasă comandată la Viena, diferit colorată, astăzi mai există doar una, în stil neobaroc, cu mascheroane, putti, volute și console, mutată din dormitorul matrimonial în spațiul de recepție de la intrare, fiind prima piesă asupra căreia se îndreaptă privirea vizitatorului. Șemineul de odinioară s-a pierdut.
O ușă glasswand desparte primul spațiu de sufragerie, ce se continuă cu o terasă pe piloni spre grădină. Tavanul sufrageriei este decorat cu bârne de stejar pluristratificat. Se mai observă o asimetrie a pereților ce prezintă în acest spațiu ușoare rezalituri.
La nivelul parterului se mai află dormitoarele, bucătăria și cămara, toaletă. Accesul se poate face și prin intermediul curții, pe scara terasei, iar la nivelul superior printr-o scară secundară cu intrare separată.
