Mărturii fotografice ale cutremurului din 4 martie 1977, expoziție la Muzeul Municipiului București, deschisă până pe 30 aprilie
Realizatori: muzeografii Ana Iacob și Dr. Grina-Mihaela Rafailă
O expoziție neapărat de văzut!
Vineri 3 martie a fost vernisată la Muzeul Municipiului București, palatul Șuțu expoziția ”Mărturii fotografice ale cutremurului din 4 martie 1977” realizată de muzeografii dr. Grina-Mihaela Rafailă și Ana Iacob.
Echipa expoziției: Dr. Adrian Majuru - Manager, Grafică: Ștefan Csampai, Traducere: Eliana Radu, Promovare: Angelica Iacob - șef Serviciu Relații Publice, Marketing şi Proiecte Culturale, Panotare: Ing. Cristian Bungiu
La vernisajul expoziție domnul arhitect Alexandru Panaitescu ne-a vorbit despre urmările cutremurului asupra Bucureștiului iar Cafegiul Florescu ne-a povestit cum a scăpat de moarte la cutremur.
Este o expoziție impresionantă, panourile mari, cu imagini puternice, bine realizate redau infiorător momentele de după cutremur. O expoziție neapărat de văzut!
Ca o noutate expoziția este în două săli ale muzeului deschise pentru prima dată publicului.
4 martie 1977
O singură clipă nefastă poate schimba răvăşitor sau întrerupe definitiv cursul unuia sau mai multor destine. 56 de secunde necruţătoare pot curma mii de vieţi omeneşti, pot înfiora ori traumatiza sufletele a milioane de oameni şi pot zgudui măruntaiele pământul unei ţări, prăbuşind din temelii zidurile multor construcţii. Greu de imaginat şi dureros de rememorat, asemenea clipe de groază s-au scurs nemilos în seara zilei de vineri, 4 martie 1977, începând cu ora 21.22’ şi 22’’.
Calamitatea abătută asupra României, acum 40 de ani, a avut expresia unui seism cu o magnitudine de 7,2° pe scara Richter, cu epicentrul în zona Vrancea, la o adâncime de circa 100 km şi prăbuşirea straturilor pe un plan de aproximativ 60°. Cutremurul a avut un caracter multişoc, cu o predominantă de propagare pe direcţia Nord-Est către Sud-Vest, atât pe orizontală, cât şi pe verticală.
Teribila dezlănţuire a forţelor subterane ale naturii, de o violenţă nemaicunoscută de generaţiile României postbelice, a eliberat o energie distructivă, apreciată de specialişti ca fiind echivalentă cu puterea a 10 bombe atomice de tipul celei trimise asupra Hiroshimei.
În mai puţin de un minut, aripa morţii a atins 1.570 de suflete omeneşti, dintre care 1.391 doar în Capitală, îndoliind numeroase familii. Dimensiunile dezastrului s-au cuantificat, de asemenea, la nivel naţional, în suferinţele a 11.300 de oameni răniţi, zeci de mii de imobile prăbuşite sau grav avariate şi tot atâtea persoane rămase fără adăpost.
Bucureştiul a înregistrat uriaşe pierderi umane şi pagube materiale, fiind cel mai greu lovit de efectele devastatoare ale cutremurului – 32 de blocuri şi clădiri mari din Capitală au devenit în acele secunde fatidice o masă informă de moloz şi ruine monstruoase sub care şi-au pierdut viaţa sau au zăcut în aşteptarea salvatorilor mii de oameni.
Mâinile militarilor şi civililor, sau câinii elveţieni dresaţi pentru salvarea victimelor din munţi, au răscolit grămezi imense de dărâmături pentru a recupera şi reda vieţii trupurilor celor îngropaţi de vii sub zidurile prăbuşite.
În acea noapte înspăimântătoare şi-au găsit sfârşitul, înghiţiţi de ruinele clădirilor în care se aflau, actorii Toma Caragiu și Eliza Petrăchescu, poeții, prozatorii și criticii literari Alexandru Ivasiuc, A. E. Bakonsky, Savin Bratu, Daniela Caurea, Mihail Petroveanu, Veronica Porumbacu, Mihai Gafița și Aurel Lambrino, istoricii Corina Nicolescu și Nicolae Vătămanu, regizorul Alexandru Bocăneț, întreaga familie a cântăreței Doina Badea şi mulţi alţii, identificaţi sau nu.
Bucureştiul, desfigurat nemilos, oferea imagini apocaliptice. Clădiri impunătoare erau despicate, surpate, cu etajele stivuite compact sau pur şi simplu zăceau pe caldarâm, prăbuşite asemenea unor construcţii din cărţi de joc. Marile bulevarde ale Capitalei erau dureros marcate de zvârcolirea seismică. Înfăţişarea unor blocuri precum Scala, Dunărea, Continental, Casata, Wilson sau Nestor devenise într-un minut amintire, oferind ulterior prilej de modificare a fizionomiei oraşului după norme estetice ce purtau amprenta epocii de edificare a socialismului.
La 40 de ani distanţă de acea cumplită noapte, orice rememorare a clipelor trăite atunci se încheie identic: „A fost un coşmar care nu poate fi descris în cuvinte!”. Expoziţia temporară „Mărturii fotografice ale cutremurului din 4 martie 1977” lasă imaginile să ne relateze acea tragedie.
