Text: Aurel Ionescu, Fotografii: Mihai Petre
Fragment din al doilea volum al cărţii „Străzi din Bucureşti şi numele lor – Nume de militari şi eroi” de Aurel Ionescu, apărut la Editura Vremea în 2014.
Istoricul de arteră
Biserica Colțea a fost ridicată la 1701-1702 de spătarul Mihai Cantacuzino pe locul unui mai vechi lăcaș de lemn ctitorit la mijlocul secolului al XVII-lea de frații slugerul Udrea și clucerul Colțea Doicescu, prima atestare documentară a uliței Colțea fiind din 1740. În 1856 o găsim pe Planul Jung între str. Lipscani și str. Clemenței (acum str. C. A. Rosetti). Acest traseu s-a menținut până la începutul secolului al XX-lea, când str. Colței a rămas numai segmentul între str. Lipscani și Piața I. C. Brătianu (acum Piața Universității), partea nordică a arterei a devenit bd. Colței și s-a prelungit până la Piața Lascăr Catargiu (acum Piața Romană) și, mai departe, până la Piața Victoriei.
La 24 octombrie 1913 porțiunea dintre Piața I. C. Brătianu și Piața Lascăr Catargiu a primit numele bd. Ion C. Brătianu.
La 7 aprilie 1931 acest bulevard s-a împărțit în două, segmentul sudic păstrându-și numele, iar segmentul dintre str. C. A. Rosetti și Piața Romană a devenit bd. Tache Ionescu.
Ultima schimbare a avut loc în 1948, fiind publicată în Monitorul Comunal la 11 iunie 1948 (!), când a primit numele generalului Gheorghe Magheru.
Informaţii biografice
Gheorghe Magheru, militar şi om politic român (1802, Bârzeiul de Gilort, jud. Gorj – 23 martie 1880, Bucureşti). Familie venită din Transilvania cel mai probabil în secolul al XVII-lea şi stabilită în Oltenia.
S-a făcut remarcat de foarte tânăr, alături de tatăl şi fratele său mai mare. Cu un detaşament de panduri a luptat alături de Tudor Vladimirescu, apoi în armata rusă, în războiul din 1828-1829. Căpitan de panduri (1829). După pacea de la Adrianopole a renunţat la cariera militară şi a intrat în magistratură. A fost preşedintele tribunalului judeţului Romanaţi (1842-1846) şi prefect al aceluiaşi judeţ (1846-1848).
A fost implicat în toate evenimentele Revoluţiei de la 1848. A făcut parte din guvernul provizoriu ca ministru de finanţe, iar la 18 iunie a primit funcţia cu caracter militar, confirmată la 21 iunie, de „general căpitan al tutulor corpurilor de arme neregulate, dorobanţi şi voluntiri şi inspector al tutulor gvardiilor naţionale din România”. A jucat un rol esenţial la 19 iunie, când a dejucat complotul de arestare a guvernului provizoriu. A fost considerat „braţul de oţel al revoluţiei” şi generalul armatei române.
La 12 iulie 1848 a fost numit comisar general plenipotenţiar peste Oltenia, pentru a lichida activităţile contrarevoluţionare de acolo. Timp de două luni a condus celebra tabără militară de la Râureni, jud. Vâlcea, ajungând, spre final, la 30 000 de oameni, cu care a încercat să organizeze rezistenţa împotriva armatelor turceşti şi ruseşti venite în ţară pentru a înăbuşi revoluţia.
După intrarea turcilor în Bucureşti a fost nevoit să dizolve tabăra şi să plece în exil la Viena. Unionist fervent, a făcut parte din Adunarea ad-hoc din 1857. Deputat în repetate rânduri până la 1877. A susţinut reforma agrară de la 1864 şi a participat la proclamarea independenţei la 9 Mai 1877.
La moartea lui s-a ţinut doliu naţional trei zile. După ceremonia religioasă de la biserica Sf. Gheorghe-Nou din Bucureşti cortegiul funerar a trecut cu onoruri prin mai multe localităţi până la Târgu Jiu; înmormântarea a avut loc în cimitirul oraşului.
