Fotografii și text de arhitect Radu Ștefănescu
Biserica Ienei (Enei)
Sfârșitul lunii aprilie 1977. Rănile cauzate de cutremur ne însoțeau la tot pasul în București. Eram student în anul V la Institutul de Arhitectură Ion Mincu. Chiar lângă școală puteam vedea zi de zi cum blocul Dunărea, afectat de cutremur, fusese împrejmuit cu panouri de table și muncitori cu utilaje speciale curățau blocul în vederea demolării. Pentru noi studenții era o imagine interesantă și urmăream cu atenție evoluția demolării. Nimic special până în ziua în care pe culoarele facultății a trecut un zvon că o pală de vânt rece care ne-a înfiorat pe toți.
Era vorba de biserică Enei sau Ienei, biserică cu Hramul Sfântului Nicolae. Biserica se afla vis a vis de teatrul Național, încadrată între două blocuri de imobile, cel mai cunoscut dintre ele fiind imobilul Dunărea. Biserica zidită prin anii 1720 – 1724 avea pictura murală originală de o mare frumusețe și o zonă repictată de Gheorghe Tăttărescu.
Cred că pe data de 28 aprilie am aflat că biserică fusese lovită de o macara cu bilă. Atenția tuturor, studenți, profesori, personal s-a îndreptat de la structura de beton a imobilului Dunărea către biserică. Pe data de 29 și 30 aprilie am urmărit prin ferestrele Institutului de Arhitectură, cu aparatul de fotografiat în mână fazele demolării. Pe 29 aprilie am intrat chiar pe șantier cu bunul meu prieten, Dinu Lazăr prezentând legitimațiile de la AAF. Am făcut câteva diapozitive nu foarte reușite. Eram extrem de emoționat, șantierul colcăia de militari , de muncitori, câțiva studenți sub îndrumarea unui cadru didactic de la Institutul de Artă Nicolae Grigorescu încercau salvarea unor bucăți de frescă, în timp ce un enoriaș dezgropa osemintele din biserică iar soldații stropeau cu apă mormanele de dărâmături că să împiedice cât de cât ridicarea prafului.
Bucată cu bucată biserica era dezmembrată cu violență și pierdea din înălțime și volum. Turla rămasă în picioare a provocat ceva bătaie de cap pentru că nu vroia în ruptul capului să cadă. După ce s-au rupt cablurile de oțel cu care s-a încercat secționarea turlei, în seara zilei de 30 aprilie au fost aduse noi cabluri și două TABuri stăteau în așteptare. Cu toții simțeam că urmează ceva. Pe balcoanele hotelului Intercontinental se vedeau câțiva turiști, în blocul din stânga era mișcare pe la ferestre. Eu așteptam ascuns în spatele ferestrei de la catedra de Urbanism și mă echipasem cu noul meu Canon FTB QL cu un obiectiv extrem de luminos. De la Dinu aveam un film deosebit de sensibil. Când a început să se aștearnă întunericul a fost interupt curentul electric. Facultatea, hotelul Intercontinental, clădirile din apropiere au rămas în beznă. În acel moment au pornit motoarele TAB urilor, cablurile de oțel care treceau prin ferestrele turlei s-au tensionat iar eu am început să trag cadru după cadru, din mână. Turla s-a prăbușit și totul a fost înecat într-un nor de praf. După risipirea prafului a dispărut parcă și tensiunea care plutea în aer și după ce s-a aprins lumina pe la ferestre am putut vedea că distrugerea era definitivă. Prima dintre bisericile care aveau să dispară în următoare perioadă, în București era la pământ. Un mecanism de distrugere a locașelor de cult bucureștene se pusese nemilos în mișcare în seară zilei de 30 aprilie 1977.
După ce am developat negativele am văzut că există o imagine cu turla bisericii care se prăbușește. Ani de zile am păstrat aceste negative în arhivă. Acum câțiva ani am postat o imagine în Wikipedia, în articolul despre cutremurul din 1977. Imaginea a apărut între timp în multe articole. Anul acesta împlinindu-se 39 de ani de la demolarea bisericii Enei sau Ienei cum erau denumite negativele în arhivă mea foto, m-am hotărât să public din nou acest album pentru prietenii mei.
Biserică Ienei (Enei), alte imagini
Marina Nicolaev mă întreba astăzi. Cum ai făcut fotografiile? Întrebarea m-a făcut să redeschid arhiva și să caut imagini pe care nu le-am arată până acum. Sunt imagini în care apar și cei de pe cealaltă parte a baricadei. Studenți, profesori și chiar și un meseriaș (parcă era tâmplar) din Institutul de Arhitectură. Am selecționat acum imagini în care imaginea bisericii Ienei este prinsă mai din interiorul școlii de arhitectură, cu prim-planuri de ancadramente.
Cum am făcut acele fotografii ? În 1977 eram pasionat de arta fotografică. Eugen Iarovici, bun prieten cu tata îmi făcuse cunoștiință cu Lazăr Dinu prin 1973-1974. Dinu m-a făcut să mă îndrăgostesc de fotografie. Și tot el mi-a făcut rost la începutul lui ´77 de un Canon FTB QL (nu cred voi uita acest aparat). Aparatul avea un obiectiv de o luminozitate extraordinară (ceva la modul diafragma 08-0,9 când cele mai luminoase erau de 1,8 sau 2,00 cred). De asemenea Dinu avea și peliculă cinematografică ultrasensibilă pe care o rulam noi apoi în cutii de film fotografic refolosite.
Zile în șir am urmărit și documentat ce se întâmplă vis a vis de școala noastră. În noaptea când a fost dărâmată turla eram la catedra de urbanism înarmat cu aparatul de fotografiat cu cea mai sensibilă muniție posibilă atunci NP7 (indicativul s-a impregnat în memoria mea). Așa că după ce a fost stinsă lumina în zonă am fotografiat, din mână, fără trepied (îl uitasem în seară aceea), la lumina stelelor, a orașului.... Când am developat pelicula m-am îngrozit văzând imaginea mișcată a turlei care se prăbușea. Revenind la zilele acelea de aprilie, în interiorul facultății era parcă stare de asediu. Cele mai bune locuri de fotografiat erau în Sala Frescelor și la Catedra de Urbanism. În Sala Frescelor am fotografiat colegi care se uitau siderați pe ferestre și alături de ei un meseriaș, parcă era tâmplar în facultate. Pentru noi studenții totul reprezenta cel mai mare sacrilegiu posibil, dar se vede că pentru el este ceva care îl depășea, nu putea să își explice ce vedea de mai multe zile. La Catedra de Urbanism domnul Profesor Enache, mi-a permis să fotografiez de acolo. L-am surprins, fumând și uitându-se cu o privire lipsită de expresie la ce se întâmplă în fața Școlii de Arhitectură. O altă colegă de an este surprinsă privind rană uriașă care a apărut în altarul bisericii. Am scris acum sub impresia momentelor trăite, poate voi adaugă alte imagini, poate voi nota alte amintiri. Dar acum am senzația că imaginile postate completează albumul.
